Am citit în ziarul dumneavoastră un articol legat de oprirea şi staţionarea pe platforma centrală din faţa Primăriei, în zona liniilor de tramvai, staţionare care se face cu încălcarea legislaţiei rutiere. Am citit în ziarul dumneavoastră şi răspunsul Poliţiei Rutiere, în care se preciza că nu există bază legală pentru sancţionarea acestora.
La Poliţia Rutieră Arad lucrează oameni competenţi, bine pregătiţi profesional, dar se pare că au reţineri de a aplica legea în acest caz.
Toată zona din faţa Primăriei este considerată o intersecţie. În acest loc se întâlnesc patru străzi: B-dul Revoluţiei, strada Horia, strada Xenopol şi strada Romul Veliciu. Faptul că această zonă este considerată intersecţie este consfinţit de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 la art.6 pct.16: „Prin intersecţie se înţelege orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri, la nivel, inclusiv spaţiile formate de acestea”.
Conform Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice , art.142 lit.f) „oprirea este interzisă în intersecţii, inclusiv în cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei”. Art.143 lit.a) stabileşte că „se interzice staţionarea în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară”. Art.63, al.5 din OUG 195/2002 stabileşte cum trebuie făcută o oprire sau staţionare, astfel: „Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând…”. Sunt voci care susţin că acele autovehicule sunt parcate. Un autovehicul este considerat parcat, conform art.63 al.4 din OUG 195/2002, atunci când staţionează într-un spaţiu special amenajat şi semnalizat corespunzător (cu indicator PARCARE). Spaţiul respectiv nu îndeplineşte aceste condiţii.
Spaţiul la care ne referim este încercuit de un marcaj sub formă de linie continuă, materializat de calupuri din piatră albă (posibil marmură), marcaj care nu lasă nicio interpretare. Pentru a pătrunde în acea zonă se impune încălcarea marcajului continuu. Conform art.77 al.2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, „marcajul format dintr-o linie continuă, simplă sau dublă, interzice încălcarea acestuia”. Încă un motiv care să interzică intrarea cu autovehiculul în zona respectivă pentru a opri sau staţiona.
Persoanele care părăsesc acele autovehicule şi se deplasează spre trotuar sau se întorc la autovehicul pentru a pleca cu acesta, traversează strada în mod neregulamentar. Conform OUG 195/2002, art.72 al.3, „traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător”, iar la srt.167 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, la litera d) se prevede: „se interzice pietonilor să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise”.
În concluzie, conducătorii care opresc sau staţionează pe paltoul central din faţa Primăriei, cred că trebuie atenţionaţi că pot fi sancţionaţi pentru: 1.Oprire sau staţionare neregulamentară – amendă şi puncte de penalizare; 2.Încălcarea marcajului sub formă de linie continuă – amendă şi puncte de penalizare; 3.Traversarea străzii în mod neregulamentar – amendă.
R.L.
ARAD
Fără reguli în faţa Primăriei
Fără reguli în faţa Primăriei
SCRISORI DE LA CITITORI. Un arădean explică, documentat, cu articole de lege, de ce Poliția ar trebui să-i amendeze pe cei care parchează ilegal pe platoul din faţa Primăriei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin nu are prevăzută deocamdată o întâlnire cu familiile victimelor atacului asupra sălii de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, atentat care a avut loc săptămâna trecută şi s-a soldat cu 143 de morţi, a anunţat joi Kremlinul, informează AFP.
Mapamond
Kremlinul l-a îndemnat pe proprietarul Telegram, Pavel Durov, să fie mai „atent”, după ce aplicaţia de mesagerie ar fi contribuit la recrutarea atacatorilor de la sala de concerte Crocus de la Moscova, relatează joi agenţia Reuters.
ARADON Sport local
ARAD. După Campionatele Naționale Regionale de la Tg Mureș (16-17.03.2024) și Oradea (23-24.03.2024), Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad (antrenori: Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy) are 14 înotători calificați la Campionatele Naționale din această vară.
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
1
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!