Fără termene la stadionul UTA!

De Daniel Scridon
11Comentarii
Fără termene la stadionul UTA!
În cadrul conferinţei de presă premergătoare acţiunilor organizate la aniversarea a „120 de ani de fotbal în România”, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a atins şi problema stadionului Francisc Neuman.

Provocat de reprezentanţii mass-media, care i-au reamintit de speranţele din primăvară, când se spunea că o parte din evenimente vor avea loc pe gazonul stadionului UTA…

„Ne doream să organizăm acest eveniment pe noul <<Francisc Neuman>>, dar am înțeles de unde vine această întârziere în finalizarea lucrărilor, am mai explicat-o public, chiar în fața suporterilor echipei UTA. Au fost două momente de schimbare totală a proiectului: anul 2015, în urma evenimentelor de la Colectiv și anul 2018, odată cu câștigarea celui de-al doilea mandat de către Răzvan Burleanu, când am introdus sistemul VAR și alte îmbunătățiri pentru a duce stadionul în categoria 4 din 5 posibile. Nu aș vrea să mai dau termene, vreau doar să creăm emulație prin acest nou stadion”, a spus Bîlcea.

Suporterii „Bătrânei Doamne” trag nădejde că măcar anul viitor, când vom avea o dublă aniversare – 75 de ani de la înfiinţarea clubului şi 50 de ani de la momentul Feyenoord – arena Francisc Neuman să fie finalizată şi să poată găzdui jocurile echipei fanion a Aradului.

Taguri: , ,


11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor