Fără tichete pentru bugetari

26Comentarii
Fără tichete pentru bugetari
ARAD – Vor primi în continuare tichete doar angajaţii instituţiilor finanţate integral din venituri proprii.

Guvernul a decis ca în acest an instituţiile publice centrale şi locale să nu acorde angajaţilor tichete de masă, cadou şi de vacanţă, având în vedere perioada de criză economică şi resursele bugetare scăzute. Ordonanţa de Urgenţă prin care se interzice acordarea unor astfel de tichete a fost publicată în Monitorul Oficial în 29 decembrie. „Avându-se în vedere evoluţia crizei economice în 2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010, se impune luarea de urgenţă a unor măsuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, acorduri absolut necasare pentru stabilitatea economică a României, pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în 2010”, se arată în OUG 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare.


Categorii aparte

Excepţie de la această prevedere fac instituţiile finanţate integral din venituri proprii. Recenta măsură nu afectează toţi bugetarii, deoarece cea mai mare parte a lor nu mai primeşte de ani de zile niciun fel de tichete. Spre exemplu funcţionarii publici, angajaţii primăriilor, cei din învăţământ. „Noi, în Finanţe, nu primim niciun fel de tichete, dar e posibil ca alte categorii de bugetari să primească. Singurul beneficiu pe care îl primim este prima de concediu; şi aceasta a fost suspendată din iulie până în decembrie, dar s-a primit ulterior retroactiv”, spune liderul de sindicat din Finanţele arădene, Tudor Gabor. O categorie aparte este cea a angajaţilor din spitale, care au primit şi vor primi în continuare tichete de masă. Delia Bonca, liderul SANITAS, ne explică: „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, potrivit legii 95/2006. Noi am mai trecut prin asta (posibilitatea neacordării tichetelor – n.r.) dar situaţia a fost reglementată. Eu am vorbit şi cu colegii din alte judeţe şi sperăm că, potrivit acestei ordonanţe, noi, bugetarii din spitale, vom primi în continuare tichete de masă”.

Doar tichete cadou

Unele categorii de bugetari nu primesc tichete de masă, dar au primit, de sărbători, tichete cadou. Spre exemplu, angajaţii Primăriei Arad şi cei din învăţământ s-au bucurat, la sfârşitul anului trecut, de câteva tichete cadou. În acest an, nici măcar de sărbători aceştia nu vor avea parte de tichete.

G.K.

Taguri: , ,


26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor