fARAD5, în căutarea intimității

De Eugen Rogojan
fARAD5, în căutarea intimității
Documentare fără prejudecăți la ediția a cincea a Festivalului de Film Documentar fARAD, între 3 și 7 octombrie.

De departe cel mai important eveniment cinematografic din Arad, fARAD revine cu ediția a cincea, cu o temă curajoasă, cu o serie de documentare fără prejudecăți și o selecție inspirat aleasă de către Mona Nicoară, directorul artistic al festivalului. Aparent dedicate unor subiecte superficial scandaloase, filmele din acest an sunt structurate de fapt în jurul unor teme universale și, în realitate, familiare până la înduioșare”, spune aceasta.

Avanpremiera și deschiderea
Deși începe pe 3 octombrie, festivalul se va bucura de o avanpremieră: dezbaterea „100 de ani de arte în România”, pe 2 octombrie. Vor lua parte Laurențiu Damian, Călin Man, Mircea Mihăieș și Mona Nicoară, iar amfitrion al întâlnirii va fi fostul ministru al culturii Corina Șuteu, președintele Festivalului fARAD.
În deschiderea ediției 5 a fARAD, va fi prezentat un film care nu mai are nevoie de introducere: „Nu mă atinge-mă (Touch me not)”, în regia Adinei Pintilie, dublu recompensat la Berlin cu Ursul de Aur și Premiul pentru debut, care trasează drumul accidentat prin labirintul intimității al unei fascinante galerii de personaje.

Filme savuroase
Organizatorii ne asigură că și anul acesta, ca la edițiile trecute, vom avea parte de filme de neratat. Printre ele se numără și „Artistul și perversa (The Artist and the Pervert)”, o combinație unică de ciné-vérité cu animație și cu o coloană sonoră cu totul aparte, centrat în jurul faimosului compozitor Georg-Friedrich Haas și soției sale, a temei unirii contrariilor, prin dragoste și sex.
Nici „Orice e mai bine decât o curvă (Everything’s Better than a Hooker)”, peliculă suedeză nu se lasă mai prejos. Din film vom înțelege că puritanismul are încă o foarte puternică amprendă în societatea modernă, oricât de liberă ar părea aceasta.

Video-chat și jungle urbane
Alte două filme curajoase vor fi proiectate în cadrul fARAD5: „Phoenixxx” (regia Mihail Gavril Dragolea), despre industria video-chat din România și povestea faimosului și longevivului star porno Rocco Siffredi din filmul „Rocco” sunt două pelicule care surprind fără senzaționalism, cu luciditate și umor întunecat ipostaze ale condiției umane contemporane. „Sexpertul vă răspunde” (Ask the Sexpert), un film în care „sexpertul” este un ginecolog indian care le-a văzut pe toate – și nu de ieri, de azi, ci din anii ’70 încoace – și căruia nu-i este frică să scrie despre asta într-un popular cotidian din Mumbai, este și el un alt film-reper al programului de anul acesta.

Invitați importanți
La întrebările cărora nu ne răspunde „sexpertul”, ne va putea răspunde Vaishali Sinha, regizoarea peliculei, care va fi prezentă la fARAD. Alți doi producători importanți, Bianca Oana (producător „Nu mă atinge-mă”) și Steven Lake (producătorul documentarului „Roll Red Roll”) vor fi și ei invitați ai ediției de anul acesta, fiind pregătiți să răspundă întrebărilor publicului.

Secțiuni „de tradiție”
Nu va lipsi nici de la ediția 2018 a fARAD proiecția de arhivă. De data aceasta, organizatorii au ales pelicula „Întâlniri despre iubire (Love Meetings), un documentar semnat de Pier Paolo Pasolini, peliculă care, deși este despre Italia de acum mai bine de cinci decenii, ar putea fi la fel de bine și despre…România de astăzi. fARAD5 vine și cu proiecții dedicate copiilor, ce vor avea loc la Cinema Arta, în Grădiște și în Gai, acestea fiind cu intrare gratuită. Așa cum era de așteptat, nici persoanele cu deficiențe de vedere nu au fost uitate de către organizatori, astfel că la mijlocul festivalului va fi organizată și o proiecție accesibilizată a unui film românesc.

Accesul cu bilete
O altă noutate adusă de fARAD la ediția a cincea este cea a taxelor de intrare. După ce timp de patru ani a oferit proiecții gratuite, anul acesta au ales să proiecteze filme „ca în occident”, cu bilet de intrare, așa cum se cuvine. Biletele vor putea fi achiziționate de la Cinematograful Arta și vor costa 10 lei (preț întreg), 5 lei (pentru studenți și pensionari) sau 2,5 lei (pentru elevi). De asemenea, organizatorii pun la dispoziție și un abonament fARAD, ce costă 50 de lei și oferă acces la toate proiecțiile din cadrul festivalului.

Programul și informații
Mai multe detalii despre fARAD 5 – Trup/Suflet, precum și programul complet al proiecțiilor de film și al evenimentelor conexe, vă vom oferi în scurt timp. Notați-vă doar datele în calendar – 3-7 octombrie, apoi stați cu ochii pe Jurnal Arădean și aradon.ro pentru a afla programul, invitații, dar și alte surprize oferite de fARAD5!

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !