Farmaciştii vor o „reformă reală”

1Comentariu
Farmaciştii vor o „reformă reală”
ARAD – Ei au respins abuzurile prevăzute în contractul cadru pe 2010, propus de CNAS.

Farmaciştii au hotărât să spună „nu” contractului cadru pe anul 2010 propus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „La şedinţa Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor au fost respinse articolele noi din contract pentru că în ele erau prevăzute abuzuri la adresa partenerilor din contract, medici şi farmacişti” – explică Daniela Barbu, preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Arad şi membru în Consiliul Naţional.

Printre măsurile respinse de farmacişti se numără:

• arondarea pacienţilor la farmacii (încalcă directiva europeană care prevede libera circulaţie a pacienţilor în procurarea de medicamente);

• suspendarea contractului-cadru al unor farmacii găsite în neregulă în urma unor controale şi interzicerea angajării farmaciştilor care au lucrat în farmacia unde contractul a fost suspendat, în alte farmacii (se încalcă dreptul la liberă practică, pe care nu îl dă Casa, ci Colegiul Farmaciştilor).

Colegiul Farmaciştilor vine şi cu o alternativă: un program în zece puncte, de „reformă reală a sistemului asigurărilor de sănătate” în care cer recuperarea şi decontarea datoriilor până în 2011 conform acordului cu FMI, introducerea normelor de disciplină contractuală (Casa să respecte aceleaşi reguli – penalităţi, dobânzi – ca şi partenerul) etc.

„Nu se mai poate să fie un sistem sanitar pe buzunarul producătorilor, distribuitorilor şi al farmaciştilor” – încheie Daniela Barbu.

JA-D.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor