Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost stabilizată de echipajul SMURD, iar apoi a fost transportată de urgenţă la spital, însă aici a decedat.
Victima se afla pe scaunul din dreapta a unui autoturism marca Renault condus de soţul ei, un bărbat în vârstă de 69 de ani. Maşina în care se aflau cei doi era în depăşirea unui TIR care se afla în faţă, când autoturismul soţilor a intrat în coliziune laterală cu autotrenul. Potrivit IPJ Arad, şoferul maşinii a pierdut apoi controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens, iar de aici a intrat într-un copac.
Accidentul a avut loc vineri seara, în jurul orei 20:20, pe drumul dinspre Zimandu Nou spre Șimand – pe DN 79 – cu doi kilometri înainte de intersecția dintre Sântana și Curtici.
Femeia implicată în accidentul de vineri seară a decedat
Femeia implicată în accidentul de vineri seară a decedat
Starea femeii a fost foarte gravă după impact, medicii SMURD aplicându-i manevre de resuscitare la locul accidentului, după ce echipajul de descarcerare a reuşit să o scoată din autoturism.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP.
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
Alesul USR a fost nevoit să ia această decizie pentru a putea candida la funcţia de primar al comunei Bata.
2
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!