Evenimentul a strâns câţiva rromi din zonă, chiar femeia accidentată fiind de aceeaşi etnie. Imediat, la faţa locului a sosit şi o salvare, care a preluat pacienta, a urcat-o pe targa, i s-a ataşat şi un guler cervical, după care s-a aşteptat apariţia oamenilor legii, pentru ca apoi să demareze în trombă spre spital.
Între timp, a apărut şi fiul femeii, moment în care şoferul – văzând că gluma se îngroaşă – căci era deja apostrofat de ceilalţi rromi de acolo – s-a blocat în maşină până la apariţia poliţiştilor. Aceştia au apărut la doar câteva minute distanţă, au încercat să-i disperseze pe cei prezenţi, întrebându-i dacă nu au de lucru altceva, în altă parte. Lucrurile s-au calmat relativ repede, iar asta şi datorită faptului că femeia nu a fost lovită grav, ci destul de uşor, la un picior, maşina neavând viteză, fiind chiar într-o curbă îngustă.
Femeie lovită pe trecerea de pietoni
Femeie lovită pe trecerea de pietoni
Reactualizat la:
Exact la Piaţa Sârbească, în urmă cu câteva zeci de minute, un şofer neatent a lovit o bătrână, în mijlocul trecerii de pietoni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
11 persoane au fost reținute, patru dintre ele fiind funcționari care activau pe "palierul de protecție".
1
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!