Femeie lovită pe trecerea de pietoni la Podgoria

De Ioana Costas
Reactualizat la:
Femeie lovită pe trecerea de pietoni la Podgoria
O femeie în vârstă de 51 de ani a fost lovită de o autoutilitară, duminică, 8 ianuarie, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

Accidentul a avut loc la ora 22:10, potrivit reprezentanţilor IPJ Arad, în sensul giratoriu de la Podgoria. La volanul autoutilitarei se afla un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu. „Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Iuliu Maniu dinspre Calea Radnei spre strada Corneliu Coposu, la trecerea pentru pietoni, la intrarea în sensul giratoriu, a accidentat grav o femeie de 51 de ani care se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător”, a declarat inspectorul principal de poliţie Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale amănunţite. Șoferul autoutilitarei este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !