„Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Radnei, din direcţia Podgoria spre Micălaca, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 40 de ani, care, în calitate de pieton se afla în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător”, a declarat inspectorul principal de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale.
Femeie lovită pe trecerea de pietoni, pe Calea Radnei
Reactualizat la:
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost rănită uşor, conform reprezentanţilor IPJ Arad, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni pe Calea Radnei la intersecţia cu strada Maximilian, lângă viitorul supermarket Kaufland. Accidentul a avut loc luni după masa, în jurul orei 14.00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Local
Fostul preşedinte al Asociaţiei „Gai-Cartierul nostru” va fi unul dintre viitorii consilieri locali municipali.
1
Advertorial
Cardul de credit îți oferă o serie de avantaje care te pot ajuta să gestionezi banii mai eficient, însă e important să îl folosești cu responsabilitate pentru a evita dobânzi mari și datorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!