Femeile liberale promovează tradiţia

De Simion Todoca
7Comentarii
Femeile liberale promovează tradiţia
© La gustat de plăcinte
Mai multe filiale OFL Arad s-au întrecut la frumuseţea costumelor populare.

Organizaţia judeţeană de femei a PNL Arad (OFL Arad) este foarte preocupată de păstrarea şi valorificarea tradiţiilor populare din judeţ. „În judeţul Arad sunt, în mediul rural, adevărate comori de tradiţii, pe care noi, femeile liberale, ne străduim, prin diferite acţiuni, să le promovăm. O asemenea acţiune s-a desfăşurat, duminică, la Căsoaia, unde am reuşit să mobilizăm doamne şi domnişoare din organizaţiile Tîrnova, Tauţ, Almaş, Chisindia şi Sebiş, pentru a participa la un concurs de costume populare din zonele respective. Spre meritul lor, au răspuns cu entuziasm provocării, înţelegând cât de mult înseamnă prezervarea valorilor judeţului, cât de mult contează să le faci cunoscute.Şi, pentru ca întrecerea să fie şi „pe gustul” juriului, a fost şi concurs de plăcinte tradiţionale”, spune consilierul judeţean Simona Stan, preşedintele organizaţiei judeţene OFL Arad, care precizează că genericul acţiunii a fost „tradiţie- punte între generaţii”.

Juriul a fost format din Simona Stan-preşedinte OFL Arad şi canditat PNL pe listele pentru Senat, Eusebiu Pistru- deputat PNL şi candidat PNL pentru Camera Deputaţilor , Ioan Cristina-senator PNL şi candidat pentru Senatul României , Florin Farcaşiu- primar Tîrnova, Lazăr Faur-candidat pentru Camera Deputaţilor , Ovidiu Moşneag-consilier judeţean.

Misiunea juriului a fost una dificilă întrucât a trebuit să puncteze atât prezentarea portului local cât şi prezentarea produsului culinar local.După îndelungi deliberări juriul a desemnat ca şi câştigători pe OFL Tîrnova, urmată pe locul al doilea de OFL Tauţ şi OFL Almaş, iar pe locul al treilea OFL Chisindia şi OFL Sebiş.

„A fost o acţiune de suflet menită să ne readucă în atenţie frumuseţea lăsată din străbuni a portului popular şi a plăcintelor făcute cu multă răbdare şi dragoste pentru cei din jur.Este o acţiune ce vrem să o desfăşurăm în toate zonele judeţului nostru pentru că avem tradiţii frumoase care merită valorificate continuu” a mai spus Simona Stan.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor