Fenomen meteo rar: două curcubeie pe cerul Aradului

De Valentin Goran
Reactualizat la:
6Comentarii
Fenomen meteo rar: două curcubeie pe cerul Aradului
© FOTO: M.F.
Arădenii au putut zări sâmbătă, 1 iulie, două curcubeie mari și clare cum rar s-au mai arătat până acum.

Toți cei ieșiți la promenadă au fost fermecați de culorile vii ce au pus stăpânire pe cerul negricios. Cel puțin arădenii care au ales să se plimbe uitându-se spre cer și nu cei care au pășit cocârjați cu telefoanele în mâini. Putem spune că, pentru câteva zeci de minute, gri-ul orașului de pe Mureș, cu posomorârea și resemnarea lui, a fost contrastat de „tabloul feeric” etalat de natură. Și totul pe gratis!

Două curcubeie peste Arad

O imagine cu totul aparte a fost însă apariția celui de-al doilea curcubeu, chiar lângă primul, iar aici vorbim de un fenomen meteo destul de rar. Pentru cei care nu știu, curcubeul este un fenomen optic și meteorologic atmosferic care se manifestă prin apariția unui spectru de formă arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. Curcubeul dublu apare atunci când se produce o reflexie suplimentară a luminii în interiorul picăturilor de apă. Adică, în loc să se reflecte o singură dată în stropii de apă, lumina se reflectă de două ori, dând naştere unei imagini mai pale şi în oglindă a curcubeului primar, concentric cu primul, ceva mai mare şi cu ordinea culorilor inversată.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor