Fermierii îşi pot completa online cererile de subvenţii

Fermierii îşi pot completa online cererile de subvenţii
Bucureşti – 1,3 milioane de fermieri care pot beneficia de plăţi pe suprafeţele agricole anul acesta îşi pot completa cererea de acasă, stând comod în faţa calculatorului.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a lansat recent un sistem online – IPA – prin care, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole de acces furnizate de APIA, fermierii pot completa electronic declaraţia de suprafaţă. „Prin introducerea acestui sistem ne propunem să reducem rata mare a erorilor din cererile pentru subvenţii, erori care pot duce la penalizări din partea CE. Nu ne adresăm fermierilor mici, ci marilor fermieri care îşi pot introduce datele online”, a declarat luni ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Reprezentanţii APIA au declarat că 4.000 de fermieri au solicitat şi primit parole de la APIA pentru a accesa IPA online.

JA-T.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !