Festivalul „Ioan Slavici” la Șiria

De Monica Ardelean
Festivalul „Ioan Slavici” la Șiria
Timp de două zile CJA, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Şiria şi Uniunea Scriitorilor Filiala Arad organizează Festivalul „Ioan Slavici”.

A doua ediţie a Festivalului „Ioan Slavici” va avea loc în perioada 6-7 august la Şiria. Ediţia din acest an va debuta în 6 august, la ora 9.00, în Piaţa din Pâncota, cu o prezentare „neaoşă” a programului evenimentului, de care se va ocupa actriţa Oltea Blaga, împreună cu elevii săi de la clasa de Actorie a Şcolii Populare de Arte Arad. „De data aceasta vom da festivalului o amploare naţională, deoarece vom lansa şi un concurs literar «Ioan Slavici», dedicat atât tinerilor, cât şi scriitorilor consacraţi, pe teme legate de opera lui Ioan Slavici, concurs care se va finaliza la mijlocul lunii noiembrie. În cadrul acestui concurs vom oferi mai multe premii pentru locurile I, II şi III, cuprinse între 200 şi 800 de lei, dar şi un mare premiu în valoare de 1000 de lei. Dorim să mediatizăm cât mai mult acest brand cultural numit „Ioan Slavici” şi să îi dăm amploarea cuvenită” – a precizat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.

Categorii de concurs

Concursul literar „Ioan Slavici” lansat în această ediţie va avea două categorii, pentru tineri şi studenţi, respectiv pentru scriitori consacraţi.

La prima categorie proza nu trebuie să depăşească 10.000 de caractere iar tema este „Condiţia şcolii de astăzi pentru un elev, student, tânăr învăţător sau profesor (satisfacţii, deziluzii, bucurii etc)”.

În cea de-a doua categorie participanţii trebuie să scrie o proză care să nu depăşească 20.000 de caractere iar cerinţa este: „Imaginaţi-vă un Lică Sămădăul de astăzi, din zona Şiria – Podgoria. Creaţi, odată cu personajul, şi conflictele în care intră acesta (sociale, erotice, religioase etc)”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase