Reactualizat la:

Festivalul Vanatorii, in 29 septembrie, la Bata

Foto: Corina Huțan Foto: Corina Huțan
Scris de Corina Hutan - ARAD. Evenimentul, aflat la cea de-a VI-a ediție, reunește la Bata vânători din întreaga țară dar și din străinătate.

Rectifica

Probe de măiestrie vânătorească, de preparare a mâncărurilor specifice, dresură canină, evaluarea trofeelor sau prezentarea grupelor de vânători din judeţul nostru sunt doar câteva dintre activitățile promise de organizatori.

Festivalul, devenit deja tradiție, se vrea, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. ”Oaspeţii evenimentului vor avea surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor” – au precizat organizatorii.

Cei care aleg să meargă la Festivalul Vânătorii vor avea parte de spectacole cu muzică populară precum dar și un foc de artificii care va încheia seara. Totul va începe la ora 11.00 și va dura până la ora 21.00.

 festivalul vanatorilor 2013 print

Festivalulul este organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi primăria Bata.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

Mai multe stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Trafic dublu in vamile aradene
Arad. Au venit românii acasă iar primul contact cu ţara au fost punctele de trecere a frontierei din Arad. Unde [...] mai multe »
Astra Vagoane reface tramvaiele din Timisoara
Arad. Societatea arădeană Astra Vagoane Călători a câștigat licitație de tramvaie de la Timișoara. Este vorba de [...] mai multe »
Buleu, convorbiri telefonice cu Miron Cozma
ARAD. Adrian Buleu, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, fiind judecat pentru omor, poartă [...] mai multe »
Cvartetul Adagio prezinta „Un altfel de concert”
ARAD. Evenimentul va avea loc vineri, 25 aprilie, la librăria Scienta, începând cu ora 19:00. Intrarea este [...] mai multe »
“Turme” de “bizoni” pe strazile Aradului!
ARAD. Nicio zi fără bizoni. Alte câteva ”exemplare” au fost fotografiate, în toată splendoarea, de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »
Ştiri mondene
Horoscopul ţigănesc: Cum stai cu dragostea în 2014Horoscopul ţigănesc: Cum stai c...
Află cum stai cu dragostea în 2014 potrivit horoscopului ţigănesc. Vezi ce arată ...
Iată dieta cu care Gabriela Firea a scăpat de peste 20 de kilograme în 3 luni!Iată dieta cu care Gabriela Fir...
După naştere, Gabriela Vrânceanu Firea s-a confruntat, ca orice femeie, cu proble...
S-AU ÎMPĂCAT după 19 ANI! Doi dintre CEI MAI IUBIŢI artişti, DIN NOU ÎMPREUNĂS-AU ÎMPĂCAT după 19 ANI! Doi d...
S-au despărţit în urmă cu 19 ani şi nici măcar durerea pierderii fiicei lor şi în...

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe ARADON.ro

Autentificati-va pe ARADON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe ARADON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou