Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, împreună cu primarul comunei Bata, Ioan Micurescu, au anunţat organizarea celei de a 11-a ediţii a Festivalului Vânătorilor, care va avea loc în data de 30 septembrie. „Vrem să atragem la acest festival cât mai mulţi oameni. Festivalul Vânătorilor de la Bata a fost primul de acest fel din ţară, fiind preluat ulterior şi de alte localităţi din alte judeţe”, a spus Cionca. „Prima ediţie, pe care am organizat-o acum 11 ani, a adunat câteva zeci de persoane. Anul trecut am avut deja câteva mii de participanţi. Anul acesta vom avea invitaţi din toată ţara şi aşteptăm cât mai mulţi oameni care sunt interesaţi de vânătoare şi secretele ei”, a spus şi Ioan Micurescu. Potrivit acestuia, probele la care se vor întrece vânătorii sunt gătirea ceaunelor de vânat, câini la pontare şi mistreţ la ţarc. „Seara, invitaţii se vor putea bucura de un spectacol folcloric şi de un foc de artificii”, a mai anunţat Micurescu.
Această ediţie a Festivalului Vânătorilor vine în momentul în care pesta porcină africană face ravagii în întreaga ţară. Întrebaţi cât de oportună este organizarea acestui festival în condiţiile de faţă, organizatorii au spus că situaţia este sub control. „Vom avea nu unul, ci două filtre cu substanţe dezinfectante prin care vor trebui să treacă participanţii. Totul, pentru a evita orice problemă”, a spus primarul din Bata. De cealaltă parte, Iustin Cionca a readus în discuţie faptul că Guvernul nu a făcut nimic pentru blocarea extinderii pestei şi că, în atare condiţii, nu pot fi oprite toate activităţile. „Nu putem să oprim viaţa oamenilor, să suspendăm activităţi la care s-a muncit mult. Acest festival a ajuns deja să adune mii de oameni. Nu putem să ne batem joc de munca acestor oameni”, a mai spus preşedintele CJA.
Festivalul Vânătorilor de la Bata, sub „zodia” pestei porcine africane
Festivalul Vânătorilor de la Bata, sub „zodia” pestei porcine africane
Chiar dacă pesta porcină africană se extinde necontrolat, Festivalul Vânătorilor de la Bata va avea loc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!