Părinții, bunicii și copiii sunt așteptați să participe în număr cât mai mare. „Vă invităm și vă așteptăm să pășiți alături de noi în noul an școlar pentru a începe sau a continua împreună noi experințe frumoase”, a spus prof. Ioana Lung, directorul Palatului Copiilor Arad. Peste 4.200 de solicitări de activităţi au fost înregistrate până acum, numărul copiilor care au ales unul sau mai multe cercuri la Palat depăşind cifra 1.500. Înscrierile continuă pe tot parcursul lunii septembrie, de luni până vineri între orele 9.00-18.00 şi sâmbăta de la 9.00 la 14.00. Pentru înscriere este nevoie de o copie după certificatul de naștere/buletin al copilului și de completarea unui formular tip.
Festivitate de deschidere la Palat
Festivitate de deschidere la Palat
Sfârșitul lunii septembrie deschide activitățile din cadrul Palatului Copiilor Arad. Festivitatea de deschidere a anului şcolar 2015-2016 va avea loc marți, 29 septembrie, ora17:00, la Sala Polivalentă „Victoria”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
2
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!