Fetele au încins zgura în Subcetate

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Fetele au încins zgura în Subcetate
© FOTO: A.T.
Timp de 10 zile, Aradul a (re)trăit emoțiile întâlnirii cu tenisul de performanță, baza „Activ” găzduind a XII-a ediție a Trofeului „Ilie Năstase”, eveniment susținut de CS TenisFan Arad, CJ Arad și FR de Tenis.

Un turneu puternic

Pentru un turneu cu premii de 10.000 de dolari, participarea a fost una peste așteptări, cu tenismene din 24 de țări, cu 13 jucătoare clasate în ierarhia mondială ce au fost nevoite să joace în calificări, ITF Arad 2016 fiind cel mai puternic din ultimii 7 ani.

Premii mărite din 2017

„Ne gândim că a venit momentul să trecem la nivelul următor, iar din 2017 să reușim, în sfârșit, să organizăm la Arad un turneu cu premii de 25.000 de dolari, pentru ca arădenii iubitori ai sportului alb merită să vadă la lucru tenismene și mai valoroase. Sperăm că, așa cum au făcut-o încă de la prima ediție, Consiliul Județean să dovedească acceași deschidere spre tenis”, spune Anela Freer, directorul de turneu și omul care, alături de fostul consilier local Sever Jurcă, a pus, în 2004, Aradul pe harta tenisului profesionist.

Job în Germania

Finalista ediției din acest an, bucureșteanca Laura Andrei, a fost rapid adoptată de publicul arădean, (și) grație unei relații cu fostul tenismen arădean Călin Paar. „Am încercat să fac tot posibilul să câștig acest turneu, mai ales că m-am simțit foarte bine la Arad, dar adversara a «luat taurul de coarne», a riscat mai mult și s-a impus. Pentru mine prioritar rămâne însă jobul de la clubul din Germania, turneele ITF fiind în plan secund”, ne-a declarat tenismena de 28 de ani, care a câștigat proba de dublu la Arad în 2006 și 2008, iar în ultimii doi ani a jucat doar trei turnee profesioniste.

Skamlova a luat tot!

Câștigătoare a ambelor probe de la ITF Arad, slovaca Chantal Skamlova (favorita 2 – locul 362 WTA; 22 de ani) este a șaptea jucătoare de peste hotare care se impune pe Mureș, trofeul mai ajungând în: Argentina, Ungaria, Croația, Macedonia, Rusia și Slovenia. Răsplătită în 2015 doar cu placheta cuvenită finalistei, fiind depășită de slovena Zidansek (ajunsă în Top 200 WTA), fosta ocupantă a locului 16 mondial în ierarhia junioarelor a cucerit astfel al 4 trofeu al sezonului.

Rampă de lansare

Trofeul „Ilie Năstase” s-a dovedit, de-a lungul anilor, o rampă de lansare pentru tenismenele tricolore, care s-au remarcat încă de la prima ediție a ITF Arad, când Sorana Cîrstea ridica trofeul în proba de dublu. Chiar dacă în acest an multe sportive nu au avut curajul și disponibilitatea de a se confrunta cu sportive (mai) valoroase, de peste graniță, am remarcat două nume pentru viitor, constănțeanca Ramona Eva Chivu (16 ani) și craioveanca Oana Gavrilă (18 ani).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase