Fetele din Simand se descurca cu „lopta”

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Fetele din Simand se descurca cu „lopta”
AIUD. Micuțele fotbaliste de la Școala Gimnazială din Șimand, pregătite de profesori Liviu Borlea și Daniel Mărcuș, ajutați de Raul Petcuț, au fost foarte aproape de calificarea la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – performanță rară în peisajul sportului arădean – la fotbal feminin, clasele I-IV.

Campioanele Aradului au susținut, la Aiud, trei partide, cedând cu reprezentanta județului Alba, echipa din Cîmpeni, scor 0-4, și depășind formațiile din Lupeni (jud. Hunedoara), scor 3-0, și Reșița (jud. Caraș Severin), scor 2-0, clasându-se pe locul secund.

Lotul le-a cuprins pe: Lorena Pocioian, Naomi Pocioian, Valentina Gal, Mădălina Loza, Voichița Caciula, Rebeca Tal, Ramona Hoza și Ismina Covaci.

Remarcăm apetitul deosebit pentru sport al elevilor din Șimand, care se remarcă în discipline precum: fotbal, handbal, badminton, atletism sau ciclism, principalul „vinovat” fiind profesorul Daniel Mărcuș, care fără să aibe la dispoziție o bază materială adecvată – școala din Șimand nu are nici măcar sală de sport! – reușește să atragă școlarii spre mirifica lume a sportului. De urmat!

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !