Fetiţă dispărută, găsită la Oradea

12Comentarii
Fetiţă dispărută, găsită la Oradea
Socodor – O fetiţă de 12 ani, din comuna arădeana Socodor, a dispărut fără urmă. Ultima dată a fost văzută de colegi şi profesori, vineri, la şcoala din Chişineu Criş, unde învaţă în clasa a VI-a.

Dumitru Miron, director adjunct la Liceul Teoretic „Mihai Veliciu”,  a precizat că fetiţa „a plecat de la şcoală dar şi-a lăsat ghiozdanul în clasă iar sâmbătă am aflat de la diriginta ei că nu a mai ajuns acasă”. Copila a plecat de la ore, pe motiv că trebuie să-şi întâlnească mama, după ce se certase cu doi dintre colegi.

De atunci nu a mai văzut-o nimeni. Politiştii au căutat-o trei zile, chiar şi cu câini de urmă, dar pe Sorina parcă a înghiţit-o pământul. Camelia Tuduce purtător de cuvânt la  IJP Arad a precizat că „Au fost mobilizaţi un număr mare de poliţişti care au căutat-o pe fetiţă, au fost folosiţi chiar şi câinii de urmă, nimeni din cunoscuţi sau familie nu au mai văzut-o de vineri ”. După mai bine de 24 de ore de cercetări şi căutări ale poliţiştilor, minora a fost găsită în gara Oradea.

Ea a spus asistenţilor sociali din Oradea că dorea să ajungă la ceva rude care locuiau în municipiul Oradea, însă nu a mai ştiut să ajungă la domiciliul acestora, rătăcindu-se. O echipă de poliţişti de la Compartimentul Urmăriri  din cadrul SIC-IPJ Arad a plecat deja să preia fetiţa pentru a o înapoia familiei.

M.A.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor