Fifor: „Am votat pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Oprea”

De M.P.
10Comentarii
Fifor: „Am votat pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Oprea”
© Senatorul Mihai Fifor
Liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD, Mihai Fifor explică votul pesediştilor.

Scandalul Oprea nu este, nici pe departe, la final. Momentul votului e încă foarte actual. Ca arare, vreţi să ştiti cum au votat parlamentarii arădeni? După senatorul Ioan Cristina, vineri, senatorul Mihai Fifor, liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD, a considerat necesar să clarifice o serie de aspecte cu privire la votul ce a vizat problema începerii urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea.

“S-au scris şi s-au spus multe, unele insuficient documentate iar altele tendenţioase şi cu caracter manipulativ. De la început precizez că am votat în favoarea  începerii urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea. Aceasta a fost şi solicitarea preşedintelui Liviu Dragnea şi ceea ce am transmis personal cu caracter de recomandare colegilor din Senat, în calitate de lider al grupului social-democrat. Sigur că votul este secret, nu suntem un partid militarizat şi nu poate avea nimeni pretenţia de a constrânge un senator sau a controla opţiunea individuală a unui ales al poporului. Unii au votat emoţional şi nu mă refer aici doar la parlamentarii PSD, deoarece au fost suficiente voturi împotrivă exprimate de reprezentanţii altor formaţiuni politice. De altfel, marea majoritate din cele 73 de voturi împotrivă sunt voturi liberale, nu voturi social-democrate”, a precizat Mihai Fifor.

Senatorul a mai adăugat: „Conducerea partidului a văzut problema în mod elocvent şi în urma analizei atente a documentelor care au venit de la instituţiile judiciare ne-am formulat intern punctul de vedere. Repet, recomandarea mea şi a preşedintelui Dragnea a fost de a se vota pentru încuvinţarea începerii urmării penale, după cum reiese clar şi din stenogramele audio provenite din ședința Comitetului Executiv al PSD, publicate pe site-ul :  www.stiripesurse.ro”.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor