Fifor: „Reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale, un sprijin concret pentru piaţa muncii”

1Comentariu
Fifor: „Reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale, un sprijin concret pentru piaţa muncii”
Plenul Senatului a adoptat cu  67 de voturi ”pentru”, 23 ”împotrivă” propunerea legislativă de reducere a cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale – 2 puncte la angajator şi 3 la angajat. 

Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senatul României consideră că prin această măsură va fi încurajată piaţa muncii. „ Am votat această propunere legislativă de modificare a Codului fiscal pentru că vine în sprijinul, atât a angajatorilor, cât şi angajaţilor români. Sunt convins că prin aceste măsuri, vom încuraja piaţa muncii şi transparentizarea activităţilor din acest domeniu.  Senatul este prima Cameră sesizată, dar sunt convins că şi deputaţii vor adopta această măsura fiscală benefică pentru piaţa muncii din România”, a declarat senatorul PSD.

În urma votului din Plenul Senatului, cota de contribuţie de asigurări sociale este de 21,3% pentru condiţii normale de muncă. Din aceasta cifra, 7,5%  reprezinta  contribuţia individuală şi 13,8% contribuţia datorată de angajator. Pentru condiţii deosebite de muncă, cota de asigurări sociale este de 26,3%, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 18,8% pentru cea datorată de angajator. Pentru condiţii speciale de muncă, cota de contribuţie la asigurările sociale va fi de 31,3%; 7,5% – pentru contribuţia individuală şi 23,8% – pentru cea datorată de angajator.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor