Fii campion printre campioni!

De Daniel Scridon
Fii campion printre campioni!
Acesta este sloganul secţiei de baschet a Academiei „Ladislau Brosovszky”.

După fotbal, Academia Sportivă „Ladislau Brosovszky” s-a orientat spre sportul cu mingea la coş. Despre acest ambiţios proiect au vorbit Rolland Szabo, președintele Academiei; Ovidiu Moșneag, consilier local; Sorin Haiduc, directorul Colegiului Naţional Preparandia – Dimitrie Ţichindeal (gazdă a evenimentului de lansare și a acțiunilor de selecție și pregătire), Gabriel Iazbinscky și Adrian Mazilu (antrenori), dar și invitatul special, Monica Brosovszky, coordonatoarea secției.

O stare de spirit

Rolland Szabo e sigur de succesul noii secţii a Academiei: „Venim cu un concept nou. Nu vrem să identificăm Academia cu o clădire, cu un teren sau o anumită sală de sport, ci cu o stare de spirit. Ne adresăm tuturor copiilor care doresc să facă sport și nu neapărat de performanță. Doar adresându-ne sportului de masă și având o bază mare de selecție vom identifica viitorii campioni”.

O mare onoare

Emoţionată, Monica Brosovszky a mulţumit pentru oportunitatea de a fi implicată în acest proiect: „Sunt încântată și onorată că această Academie poartă numele tatălui meu”. La rândul său, Ovidiu Moşneag a promis sprijinul Primăriei pentru dezvoltarea proiectului şi a ţinut să puncteze că marele câştig este Monica, un exemplu pentru micii baschetbalişti.
Gabriel Iazbinscky, „sufletul” proiectului, visează cu ochii deschişi: „Prin această Academie, prin această secție de baschet, ne propunem să ridicăm cât mai multe jucătoare sau jucători din Arad pentru Divizia Națională. Sunt încrezător în reușita acestui proiect”.

Se fac înscrieri

Înscrieri se pot face pe adresa de e-mail pedabaschet@yahoo.com, iar lămuriri suplimentare se pot obține de la antrenorii secției Gabriel Iazbinscky (tel. 0746.101314) și Adrian Mazilu (tel. 0722.278633). În funcție de vârstă și de abilități, copiii vor fi împărțiți în două-trei grupe, antrenorii urmând să anunțe programul de antrenamente în zilele următoare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase