Filantropie pentru scolari

De G.M.
Ajutor pentru colegi FOTO: FAN
Ajutor pentru colegi FOTO: FAN
VLADIMIRESCU. La Parohia Ortodoxă Vladimirescu II, s-a desfășurat, recent, sub coordonarea pr. paroh prof. Dacian Nan, o acțiune caritabilă prin care 14 copii (cls. I-VIII) proveniți din familii defavorizate, au primit rechizite școlare (caiete, penare, pixuri, acuarele, învelitoare, truse de geometrie) și ghiozdane.

„Consider că această activitate filantropică este de un real folos pentru copii și darurile au fost bine-venite – a declarat pr. prof. Dacian Nan. Astfel, am rugat-o pe doamna profesoară de religie de la Școala Gimnazială Vladimirescu să ne trimită elevii care au probleme sociale deosebite, pentru a fi ajutați să își susțină cum se cuvine activitatea în noul an școlar. Le mulțumesc enoriașilor acestei parohii pentru că au răspuns cu bucurie și promptitudine la această activitate. Aș spune că aceasta nu e o problemă de rating, ci e o activitate normală a Bisericii pe care o împlinim cu sinceritate și iubire. De fapt, așa cum spunea și P.F. Părinte Patriarh Daniel, «lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos.» Ne dorim să prevenim abandonul școlar și să-i menținem în educație pe acești 14 copii.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !