Filială teritorială a UGIR în judeţ

Filială teritorială a UGIR în judeţ
DEVA – Uniunea Generală a Industriaşilor din România are, din această săptămână, sediu şi la Deva.

Şi asta deoarece ieri a fost inaugurată oficial filiala teritorială Hunedoara. Cu această ocazie, preşedintele UGIR, a prezentat câteva dintre soluţiile anticriză ale instituţiei patronale pe care o reprezintă. „Problemele generale ale economiei nu pot fi rezolvate decât prin intermediul mişcării patronale. Nu există un alt cadru legal în interiorul Uniunii Europene şi nici a unei alte ţări normale şi cred că problemele generale, cele de care suferă întregul mediu de afaceri azi, sunt mult mai grave decât problemele individuale ele unei companii”, a declarat preşedintele UGIR, Ioan Cezar Corâci. Acesta a afirmat că piaţa internaţională a forţei de muncă îşi va reveni abia prin 2015, dar asta nu înseamnă că relansarea economiei europene va fi şi relansarea economiei româneşti. De asemenea, susţine că economia de după criză nu va mai fi una speculativă, ci una bazată pe industrie şi servicii.

Preşedinte interimar al filialei locale este Sabin Suciu.

A.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !