Au pus punct final unei aventuri grele dar frumoase, ce a durat patru ani. S-a întâmplat luni şi marţi, la Nădab, iar totul a decurs cu zâmbetul pe buze pentru că a fost vorba de un final reuşit sau, mai exact, de unul dintre cele mai reuşite bilanţuri de final printre grupurile de acţiune locală de la nivelul ţării. Vorbim aici despre „Conferinţa de închidere proiect C4312011050200504 „Funcţionarea grupului de acţiune locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului” la Asociaţia Grup de Acţiune Locală Micro-regiunea Văilor Crişurilor Alb şi Negru (GAL MVC). Iar liderii GAL-ului arădean (unul din cele patru de la nivelul judeţului) au avut ce prezenta în perioada dintre anii în care acest grup s-a pus pe picioare (2012) şi momentul închiderii proiectului (2015): zeci de finanţări acordate, aproape 100% din sumele alocate accesate de beneficiari, o organizare ca la carte şi un exemplu de dat pentru mai toate celelalte grupuri de acţiune locală de prin ţară.
Participanţii la eveniment, colegi de la GAL-urile din judeţele vecine, beneficiari, agricultori, primari, autorităţi locale, au putut afla despre activitatea GAL-ului prin intermediul unui filmuleţ de prezentare realizat în condiţii excepţionale, dar şi de la preşedintele GAL MVC, Ioan Jura.
Despre cât de bine s-a „mişcat” grupul în cei patru ani de la înfiinţare, au vorbit atât Adrian Nogea, director OJFIR Arad, cât şi vicepreşedinţii FNGAL, prezenţi la eveniment.
S-au făcut şi schimburi de bune practici între GAL-uri, s-au tras şi concluzii iar finalul a fost o privire aruncată spre viitor: toţi cei prezenţi au început deja pregătirea pentru viitoarea programare 2014-2020 şi pentru ca acest vis al unor grupuri de acţiune locală puternice să meargă mai departe.
Final cu zâmbetul pe buze la GAL MVC
Final cu zâmbetul pe buze la GAL MVC
Reactualizat la:
Conferinţă de închidere proiect C4312011050200504 „Funcţionarea grupului de acţiune locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului” la GAL MVC.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!