Finalistele CEWL luptă pentru bronzul naţional

De Daniel Scridon
Ildiko Nagy
Ildiko Nagy
ARAD. Au dominat actualul sezon al Ligii Europei Centrale, dar nu au ajuns să se bată pentru titlul naţional în România.

Vorbim despre Univ Goldiş ICIM Arad şi CSU Alba Iulia, grupări baschetbalistice care încearcă să-şi salveze sezonul intern printr-o medalie. Fie ea şi de bronz.
Marţi, în Polivalenta arădeană, de la ora 18, galben-albastrele vor să facă un prim pas spre câştigarea finalei mici a LNBF. Misiune deloc facilă, dacă ne uităm peste statistica ultimelor confruntări directe dintre cele două echipe. În acest sezon, Aradul conduce 2-1, graţie succesului din finala CEWL.

Antrenorul Jose Araujo are o singură problemă majoră de lot, americanca Meighan Simmons nefiind la potenţialul său maxim după accidentarea din primul joc al semifinalei de la Târgovişte. „Cu Alba Iulia e un duel pentru o medalie. Nu va fi uşor să trecem de ele. Va trebui să muncim până la finalul sezonului pentru a ne asigura locul 3″, a spus Araujo.
Meciul doi este programat vineri, 10 aprilie, ora 18,15, la Alba Iulia. Dacă va mai fi nevoie, partida decisivă se va disputa luni, 13 aprilie, ora 18,15, la Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase