Finanţare doar pentru unii

22Comentarii
Finanţare doar pentru unii
Ministrul Dezvoltării susţine că nu vor mai fi finanţate decât lucrările realizate deja în proporţie de 50%.

E criză iar faptul e uşor de demonstrat pentru toţi. Nici măcar Guvernul nu se mai agită să nege acest fapt. O demonstraţie în plus că nu sunt bani la bugetul naţional a fost făcută miercuri, la Arad, de Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Oficialul a susţinut faptul că la nivel de judeţe nu vor mai fi susţinute lucrări noi, ci că vor fi finanţate doar lucrările deja începute şi executate în proporţie de 50%.

Această strategie se va aplica fără excepţie şi în cazul lucrărilor înaintate de Consiliului Judeţean Arad. “La CJA sigur că investiţiile pe care le vom face vor urma strategia pe care ministerul a stabilit-o pe 2010, ţinând cont de constrângerile bugetare şi de faptul că vorbim de un minister care are un buget cu 31% mai mic faţă de 2009. Deşi încercăm să fim practici şi să găsim surse de finanţare pentru toate proiectele care se află în derulare, am dori cu prioritate să închidem şantierele începute. Aşa că am decis ca toate proiectele care sunt în fază de execuţie şi depăşesc un procent de 50%, care au finişul în 2010, să fie finalizate şi să aibă alocările financiare necesare pentru finalizare”.

Şi câteva…

Câteva proiecte vor primi, ce-i drept, finanţări chiar dacă nu sunt realizate în proporţie de 50%, căci, potrivit ministrului, “restul proiectelor care sunt începute, în fază de excuţie, dar nu au ajuns la un grad de execuţie de 50%, vor primi o alocare pentru a putea continua şi aici lucrările, urmând ca lucrări noi să se deschidă în special pe programele de gen săli de sport, cămine culturale şi, în secundar, bazinele de înot şi patinoarele. Anul acesta, probabil nu vom deschide astfel de noi şantiere, însă”.

Prioritare, cel puţin pe declaraţii, rămân şi pentru minister drumurile judeţene şi reţelele de canalizare şi apă.

Lucrări arădene

Elena Udrea a dat citire miercuri, la Arad, lucrărilor care vor fie executate în judeţ cu bani de la Ministerul Dezvoltării: patru săli de sport începute (“pe care în mod sigur le vom derula în acest an”), o casă de cultură la Sântana (un obiectiv în fază de execuţie) şi şase lucrări de apă.

Cu proiecte, fără bani

Nu toate proiectele gândite de Consiliul Judeţean pentru a primi bani de la minister, prin intermediul fondurilor europene, se vor bucura de sumele cerute, iar faptul a fost recunoscut chiar de ministru. Elena Udrea a lăudat faptul că CJA are 73 de proiecte depuse pe POR la Arad, pe toate cele cinci axe, dar a precizat că parte dintre acestea nu vor putea fi finanţate. “Toate proiectele care rămân, pentru că au fost foarte harnici cei de la CJA şi au despus foarte multe proiecte pe Axa 2 – reabilitări de drumuri judeţene, nu vor putea fi finalizate prin bani europeni, deoarece suma este limitată. Ele vor fi însă cuprinse pe noul program pe care îl vom derula: “10.000 de kilometri de drumuri judeţene. Este un program care se referă în special la drumurile prinse în proiecte eligibile depuse pe POR, dar care nu îşi mai găsesc finanţare. Şi atunci aceste proiecte vor fi finanţate în aşa fel încât autoritatea publică locală să nu fi muncit şi cheltuit bani degeaba”, a declarat Udrea.

A.B.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor