Finanţele încep licitaţiile

9Comentarii
Finanţele încep licitaţiile
ARAD – Autoturismele fac obiectul primelor licitaţii organizate de Fisc în acest an.


Încă din primele zile ale anului,
Direcţia Generală a Finanţelor Publice
Arad începe organizarea de licitaţii pentru
valorificarea bunurilor sechestrate. Primele evenimente
de acest gen au loc chiar marţi.


Două licitaţii pentru valorificarea de bunuri
mobile aflate sub sechestrul Finanţelor Publice
Arad au fost programate la finele lunii decembrie
pentru a se derula pe 5 ianuarie, în ambele
cazuri fiind vorba de autoturisme. Niciuna dintre
licitaţii, însă, nu se află la
prima încercare. În cazul
valorificării unui autoturism Fiat Albea,
caroserie berlină cu patru uşi din 2004
şi cu 65.784 km la bord, licitaţia de
astăzi este cea de a doua.


Preţul pe care încearcă să
îl obţină DGFP Arad este de 10.958 lei,
însă şansele ca autoturismul să
îşi găsească un nou
stăpân sunt foarte mici, ţinând
cont de faptul că la a treia licitaţie
preţul de pornire va fi şi mai mic,
ajungând la jumătate din preţul
iniţial de la prima licitaţie.


O a treia încercare de vânzare va fi
făcută astăzi pentru două alte
autoturisme: Dacia Solenza, caroseria berlină, cu
99.600km la bord şi Daewoo Tico, break cu 200.000
km la bord. Pentru aceste două autoturisme
preţurile sunt mult mai mici: 3.835 lei pentru
Dacia Solenza, respectiv 2.155 pentru Daewoo Tico.


IMAR, din nou la licitaţie


În luna ianuarie Finanţele arădene vor
încerca, din nou, să valorifice terenul
intravilan de pe strada Transilvaniei
aparţinând fabricii de mobilă IMAR S.A.
Terenul are o suprafaţă de 2.392 metri
pătraţi, iar pe 8 ianuarie, la cea de a treia
licitaţie va fi scos la vânzare la
preţul de 982.518 lei, exclusiv TVA.


IMAR S.A. este un client mai vechi al Finanţelor
arădene în domeniul licitaţiilor.
În a doua jumătate a anului 2009, DGFP Arad
a organizat mai multe licitaţii pentru o serie de
bunuri mobile şi imobile deţiunute de agentul
economic, în vederea recuperării datoriilor
către bugetul de stat, dar şi către o
parte din foştii şi actualii angajaţi.


Primele afişări


Pe site-ul Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice Arad au fost făcute şi primele
afişări din acest an la secţiunea
valorificări bunuri sechestrate. Astfel că pe
20 ianuarie vor fi scoase spre vâmzare 12
autoturisme aparţinând societăţii
Alfa Plus SRL, iar pe 29 ianuarie alte două
maşini ale companiei Truck Gabi SRL vor fi
licitate.

A.P.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor