În primul trimestru al anului 2019, la nivelul municipiului și județului Arad, pe linia sistemelor de securitate, au fost verificate 487 de obiective și 95 de agenți de securitate sub aspectul respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 republicată privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și H.G. nr. 301/2012.
Astfel au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 32.500 lei și au fost constatate două infracțiuni la Legea nr. 333/2003 repubublicată, respectiv desfășurarea în scop comercial de activități de instalare a sistemelor de alarmare, fără licență în domeniu. Activitățile s-au desfășurat în baza Planului anual de măsuri „Patrimoniu 2019”, sub coordonarea I.G.P.R.
Firmele de pază din Arad verificate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică
Firmele de pază din Arad verificate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au verificat și sancționat mai multe firme de pază de pe raza municipiului și județului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
„Perla Munţilor Apuseni” este un adevărat colţ de rai, concentraţia de ozon fiind cea mai ridicată din România.
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
România
Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat, joi, la Sofia, că în urmă cu două zile a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria.
2
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!