Este o decizie pe care am luat-o în urma discuțiilor cu familia, cu prietenii. Din 2010, am urmărit o schimbare în bine a societății în care trăim cu toții și am considerat că pot contribui la această schimbare implicându-mă în politică. În acești ani, am ajuns la concluzia că schimbarea pe care o așteptam eu și mulți alții care gândesc la fel ca mine este mai greu de realizat decât mă așteptam. Schimbarea poate fi produsă de oameni care au demonstrat în activitatea lor profesională că sunt capabili să aducă un plus societății. Din păcate, partidele politice sunt parazitate de oameni care nu au realizări profesionale, dar caută să-și facă un rost prin politică. Nu cred că cineva care nu are realizări în sfera privată poate să facă ceva pentru societate. Am constatat cu regret în această perioadă că oamenii care pot să schimbe lucrurile în bine evită să se implice în viața politică. În perioada următoare, am luat decizia de a mă delimita de mediul politic în care mă regăsesc tot mai puțin. Îmi voi respecta în continuare mandatul de deputat şi voi vota, în Parlament, în favoarea românilor, în favoarea arădenilor. Voi fi alături de cetățeni în orice proiect pozitiv pentru societate, în calitate de membru de partid şi în calitate de parlamentar, până la sfârșitul mandatului primit de la arădeni”, a spus Flavius Măduța.
Flavius Măduța se retrage din toate funcțiile de conducere din PSD
Flavius Măduța se retrage din toate funcțiile de conducere din PSD
Flavius Măduța a luat decizia de a se retrage din funcția de președinte al organizației municipale PSD și din funcția de președinte executiv al PSD Arad. „Decizia am luat-o cu mai mult timp în urmă, nu are legătură cu evenimentele sociale și politice din ultimele zile. Asta nu înseamnă că nu consider o parte din aceste proteste ca fiind justificate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!