Florea este vicecampioană națională la cros!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Florea este vicecampioană națională la cros!
O nouă medalie pentru atleta Mădălina Florea, legitimată la CSU Arad și CAM Sighișoara. Sportiva de 23 de ani este vicecampioană națională în cadrul Campionatului Național de cros (alergare pe teren variat și cu obstacole).

Florea a fost depășită în proba de senioare (8km), care s-a desfășurat la Băile Felix, doar de Ancuța Bobocel (CSU Craiova).
La întrecere au participat 208 atleţi, 120 la masculin și 88 la feminin, reprezentând 55 de cluburi.

Sportiva din Sighișoara a început sportul de performanță în sala de gimnastică ritmică, acolo unde a fost prezentă vreme de trei ani, după care a trecut la atletism. În prezent ea este una dintre speranţele României pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020, având ca personal best: 15.38:45 în proba de 5.000 metri, 32.55:08 la 10.000 m şi 71.56 la semimaraton.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase