Flori pentru femeile satului

Flori pentru femeile satului
SÂMBĂTENI. Un gând frumos, un zâmbet larg, o floare diafană…ce altceva poţi oferi bijuteriei numită „femeie”, minunii numită „mamă”?

Aşa a gândit şi a simţit şi colectivul de elevi al clasei a V -a de la Şcoala „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni, care, alături de diriginta lor, prof. Oana Dinu, a oferit câte o garoafă femeilor din sat care se găseau la ora acestei acţiuni în staţia de tramvai, în alimentara de lângă şcoală, în magazinul din sat, în casa de copii „Speranţa”, la grădiniţă, în dispensar şi pe stradă.

Ochii lor s-au umplut de zâmbete şi lacrimi în acelaşi timp, iar vorbele de mulţumire le tremurau de emoţie pe buze, simţind că pentru prima oară cineva, străinul, dar în acelaşi timp aproapele se gândeşte la ele, marile necunoscute.

„De ziua ei, poartă-te frumos cu orice femeie întâlneşti în cale! Salut-o cu tot respectul ce i se cuvine. Poate, la fel ca mama căreia îi datorezi viaţa e şi ea mamă. Respectă în ea ideea de iubită, căci, femeia înfloreşte pentru tine ca o floare şi-ţi vrăjeşte măcar o dată cu un zâmbet şi cu o privire un trecător ceas al vieţii…” a fost învăţătura pe care au primit-o elevii din Sâmbăteni de la diriginta lor.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !