„Consilierul Sulincean spune că nu este normal să ne preocupe un drum dinafara localităţii, ci doar asfaltările şi reabilitările străzilor. Domnia sa gândeşte ca un om care şi-ar dori să ajungă primar într-o comună fără niciun sat aparţinător, astfel încât să transforme în capital electoral fiecare stradă asfaltată. Numai că, dacă eşti primarul unei comune cu mai multe sate, trebuie să gândeşti unitar, să asiguri în primul rând infrastructura, legătura între toate satele componente. În toate mandatele mele m-a preocupat acest lucru, pentru că dacă nu există căi de comunicaţie adecvate nu ai nici perspective de dezvoltare. Nu este adevărat că în comuna Târnova străzile sunt asfaltate într-un număr foarte mic, oamenii comunei sunt obiectivi, ştiu că drumurile dintre sate sunt pentru ei mult mai importante decât asfaltarea tuturor străzilor, iar dovada că au înţeles acest adevăr este faptul că m-au votat în atâtea rânduri”, declară Florin Farcaşiu. Edilul este de părere că Marius Sulincean nu face decât să încerce o „palidă” justificare a atitudinii consilierilor PSD, care au votat împotriva preluării drumului. „Dl Sulincean spune că nu poţi obţine finanţare pentru un drum pe care nu-l administrezi în totalitate şi se miră că eu nu ştiu asta. Domnia sa nu se miră, se preface doar că se miră, pentru că, sunt convins, ştie că nu are dreptate, că argumentul este pueril şi fals. Am cerut trecerea drumului în administrare tocmai pentru a putea obţine finanţare, aşa cum am obţinut, pe PNDL, pentru drumul Agrişu Mare- Tîrnova. Finanţarea a fost primită în decembrie 2016, iar în mai 2017 a fost gata. În fapt, ca şi consilier PSD, este obligat să respecte comanda primită de la partid, să încerce să justifice atitudinea de Gică contra a PSD în Consiliul judeţean. O sarcină ingrată, pe care, bănuiesc eu, nici măcar nu ştie că şi-o îndeplineşte, decât după ce a fost gata îndeplinită prin grija partidului”, concluzionează Florin Farcaşiu.
Florin Farcaşiu: „Dacă eşti primarul unei comune cu mai multe sate, trebuie să gândeşti unitar”
Florin Farcaşiu: „Dacă eşti primarul unei comune cu mai multe sate, trebuie să gândeşti unitar”
Primarul Comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu, reacţionează la declaraţiile consilierului PSD Marius Sulincean, referitoare la preluarea de la CJA a drumului Măderat-Agrişu Mare -Arăneag.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!