Florin Galiş: „Chiar vreți să scăpați de noi toți, domnule Primar?”

De Simion Todoca
2Comentarii
Florin Galiş: „Chiar vreți să scăpați de noi toți, domnule Primar?”
Preşedintele ALDE Arad, Florin Galiş, face un „tablou” sumbru al Aradului, acuzându-l pe primarul municipiului că vrea „ să desăvârșească opera de distrugere a unui oraș cu care, odinioară, ne mândream”.

„Tot ce este valoros și caracteristic Aradului se pervertește sau moare sub mâna autorității locale. Este suficient să amintim ce au devenit Filarmonica, Ștrandul, UTA. Sau ce se întâmplă cu spațiile verzi din centru. În timp ce orașele vecine progresează din toate punctele de vedere, Aradul este condus discreționar, mai mult decât păgubos. Am devenit neprietenoși atât față de investitori cât și față de turiștii care caută obiective pe cale de dispariție. Mai mult decât atât, noile taxe de parcare din cartierele Aradul Nou și Micalaca mă fac să mă gândesc că administrația actuală vrea să-i alunge pe arădeni din Arad! Altfel nu pot să-mi explic de ce aceste taxe de parcare sufocante si prohibitive la noi față de Timișoara, bunăoară, unde un abonament trimestrial de parcare este de pană într-o suta de lei, iar in Aradul Nou ajunge pe la 600! Chiar vreti să scăpați de noi toți, domnule Primar?!

Este dovedit faptul că Aradul se situează în topul orașelor cu cea mai scumpă gigacalorie din țară, dar și cu cele mai mari taxe și impozite la clădiri respectiv terenuri, cu prețurile parcărilor care, neîntemeiat, au explodat în cartiere. La fel de nemotivat se pregătește creșterea tarifelor la transportul public, care oricum se desfășura în condiții nedemne pentru mileniul trei” – spune Galiş.

„Sunt lucruri pe care le-am mai spus în decursul timpului, și eu, și alții. Cred că există însă și o problemă de reacție a comunității – care are gradul ei de deschidere și receptare. Se pare că acum mai mulți arădeni au realizat fundătura în care suntem. Pe această cale, doresc să îmi manifest din nou, din partea ALDE, totala deschidere și disponibilitate față de locuitorii Aradului, care se simt înșelați, precum și față de societatea civilă în general. Suntem și vom fi la dispoziția acestora, astfel încât împreună să redăm orașului strălucirea pierdută. Țin să menționez, de asemenea, că partidul nostru rămâne deschis oamenilor competenți, de caracter, dornici să se implice activ, constructiv, spre folosul comunității din care fac parte” concluzionează liderul ALDE Arad.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor