Florin Galiş: „Economia României este pe un trend ascendent”

De Simion Todoca
3Comentarii
Florin Galiş: „Economia României este pe un trend ascendent”
Banca Mondială a îmbunătățit estimarea de creștere a economiei României cu 0,7 puncte procentuale față de ultima prognoză realizată în luna ianuarie, ea atingând în prezent consistentul nivel de 4,4%. Estimarea se referă la anul în curs și rezultă din raportul actualizat referitor la perspectivele economiei mondiale.

Același raport prevede că și în anii următori creșterea va fi notabilă, importantă. Astfel, în 2018 economia țării noastre ar trebui să înregistreze un avans de 3,7% iar în 2019 se va situa, de asemenea, pe un plus semnificativ, de 3,5%.

Totodată, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2017, comparativ cu trimestrul precedent dar și cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Cifrele de mai sus confirmă faptul că economia României este pe un trend ascendent. Informațiile venite din economie, împreună cu prognozele și semnalele apărute în ultimele săptămâni, din partea instituțiilor de specialitate, reprezintă un argument puternic în această direcție. Nimeni nu poate nega că România s-a încadrat pe un drum bun. Măsurile adoptate sunt benefice pentru economia țării. Datele economice susțin doar această realitate extrem de îmbucurătoare” – subliniază Florin Galiș, președintele organizației municipale ALDE Arad.

În baza cifrelor ce reflectă activitatea de până acum, ALDE are încredere în atingerea tuturor țintelor pe care și le propune. „Fiecare măsură se întemeiază pe o analiză amănunțită. Tocmai de aceea, sunt convins că economia României nu va avea de suferit ci va performa în continuare. Țintele de creștere economică anuale vor fi cele preconizate de noi. De asemenea, această creștere va avea un impact pozitiv asupra buzunarelor tuturor românilor. La urma-urmei, este ceea ce contează cel mai mult” – spune Galiș.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor