„La aproape un an de la alegerile de anul trecut, când românii au optat pentru un program de guvernare despre care PMP a avut tot timpul îndoieli privind posibilitatea de a fi pus în practică, observăm că, în loc să găsească soluţii pentru a face mai bună viaţa românilor, cei de la PSD excelează doar atunci când îşi contestă singuri miniştrii şi propriul guvern. Românii aşteaptă o guvernare responsabilă, care să le îmbunătăţească viaţa. Însă au parte doar de scandaluri provocate de un guvern care, în loc să construiască autostrăzi sau să vină cu soluţii bune pentru popor, se chinuie din nou să-şi dea jos miniştrii. Mai mult, aceeaşi coaliţie de guvernare formată din PSD şi ALDE se vede în imposibilitatea de a promova în funcţii de mare răspundere în Guvern oameni curaţi, fără probleme cu legea. În opinia mea, aici s-a ajuns şi pentru că atunci când s-a pus problema ca preşedintele să desemneze un prim ministru competent şi capabil să ducă România înainte, nu a fost acceptat cel mai potrivit nume pentru funcţia de premier, prin experienţa politică şi administrativă pe care o are. Este vorba, evident, despre Traian Băsescu, preşedintele PMP, singurul care este capabil şi acum să scoată România din marasmul în care a afundat-o guvernul PSD-ALDE. Dar, poate, că doar asta pot cei de la guvernare, să lupte împotriva lor şi a oamenilor pe care tot ei i-au promovat. Constat că în acest mod, nu mai este nevoie nici de opoziţie deoarece PSD, ca să mă refer la principalul partid al coaliţiei, este în stare să se distrugă singur. Acesta a fost şi rămâne blestemul PSD”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad.Care, dealtfel, vorbeşte în cunoştinţă de cauză, ca fost preşedinte al PSD Arad.
Florin Remeţan: Un partid care se distruge singur, acesta este blestemul PSD
Florin Remeţan: Un partid care se distruge singur, acesta este blestemul PSD
Reactualizat la:
Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad, se arată îngrijorat de faptul că scandalurile politice generate de conducerea PSD riscă să arunce ţara într-o criză profundă, nu doar în una politică.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!