Florin Tripa: „Domnule Cionca, nu vă mai lăudați cu investițiile Guvernului în județul Arad“

De Simion Todoca
Florin Tripa: „Domnule Cionca, nu vă mai lăudați cu investițiile Guvernului în județul Arad“
© Florin Tripa
Deputatul PSD, Florin Tripa îi cere președintelui CJA, Iustin Cionca, să nu mai pună pe seama administrației PNL investițiile Guvernului în Arad.

„Avem din nou de-a face cu o distorsionare a realității de către cei de la PNL Arad. Lăudându-se cu puținele investiții de anul trecut la capitolul drumuri, Iustin Cionca ne-a informat că a reușit să reabiliteze doar două, DJ 682 Arad-Felnac, respectiv DJ 791 Zimandu Nou-Sântana. Bineînțeles, Cionca a uitat să spună că în proporție de peste 80 la sută, drumul Arad – Felnac este realizat cu fonduri alocate de Guvernul Ponta, prin PNDL, în perioada în care actualul președinte CJA era simplu consilier, pe vreo 70 de milioane de lei vechi lunar, la directorul Companiei de Apă Arad. Așadar, Iustin Cionca nu are nimic de-a face cu acest drum, care era aproape finalizat când a preluat conducerea CJA. Cât privește „marile“ investiții în drumuri, constatăm că CJA a alocat anul trecut 1,5 milioane de lei pentru DJ 791 Zimandu Nou-Sântana, a zecea parte din suma alocată pentru Arad – Felnac, de Ministerul Dezvoltării. Ce a făcut administrația PNL cu restul fondurilor de la bugetul județului, este o întrebare la care așteptăm cu nerăbdare un răspuns detaliat din partea conducerii CJA.

Până atunci, domnule Cionca, vă rog să nu vă mai lăudați cu munca altora, cu investițiile Guvernului în județul Arad, așa cum ați făcut-o și săptămâna trecută, când cu un tupeu tipic partidului de tristă amintire care a tăiat salariile și pensiile românilor, v-ați asumat reabilitarea unor drumuri județene, fără să pomeniți un cuvânt despre Guvernul României. Guvernul Grindeanu, instalat cu votul parlamentarilor PSD și în ciuda opoziției colegilor dumneavoastră de la PNL, a adus în județul Arad 155 de milioane de lei pentru drumuri județene, iar dumneavoastră și colegi de-ai dumneavoastră v-ați asumat în totalitate această reușită. Ba mai mult, așa cum ne-ați obișnuit de la preluarea mandatului, ați împroșcat cu noroi parlamentarii PSD și Guvernul Grindeanu, după ce vi s-au aprobat cele 155 de milioane de lei pentru drumurile județene, o sumă mult mai mare decât ați adus alături de colegii dumneavoastră și Guvernul Boc, în patru ani cât ați fost deputat PDL.

Observăm, zi de zi, că nu ați tras niciun fel de învățăminte după votul din 11 decembrie 2016, nici dumnevoastră, nici cei care vă înconjoară și aveți aceeași atitudine de baron, care nu vă face cinste. Din păcate, Aradul are de suferit din cauza autosuficienței mai marilor județului, iar rezultatele acestor măreți conducători le vedem în fiecare zi, pe drumurile pline de gropi ale județului, în spitalele arădene unde copiii sunt înconjurați de gândaci, atunci când mergem să plătim apa și canalizarea la prețuri astronomice sau când CJA mai pierde câte un proiect din fonduri europene“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !