Florin Tripa: „Două noi grădiniţe au fost ridicate în Arad, cu sprijinul Guvernului României”

De Simion Todoca
1Comentariu
Florin Tripa: „Două noi grădiniţe au fost ridicate în Arad, cu sprijinul Guvernului României”
© Florin Tripa
Deputatul PSD Arad Florin Tripa salută ridicarea a două noi grădiniţe în judeţul Arad, printr-un program guvernamental. În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.), derulat de Ministerul Educației Naționale, a fost finalizată, în intervalul 1 iulie — 20 septembrie 2017, construcția a 13 grădinițe, dintre care două în judeţul Arad.

„Ministerul Educației Naționale implementează două proiecte privind construcția de școli și grădinițe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii școlare (P.R.I.S.) și Proiectul Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.). Proiectul privind Reforma Educației Timpurii (P.R.E.T.), cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădinițe noi și dotarea lor cu mobilier până la finele anului 2019. Două dintre aceste grădiniţe au fost ridicate în judeţul nostru, la Ineu şi Sântana.

Guvernul României sprijină sistemul de educaţie, iar ridicarea acestor două grădiniţe în judeţul Arad vine să confirme acest lucru. De altfel, acestea nu sunt singurele investiții guvernamentale în județul nostru, mai multe unităţi de învăţământ din Arad având alocaţi bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Prin acest proiect, la nivelul municipiului Arad vor fi reabilitate cu bani de la guvern Colegiul Economic, Colegiul Elena Ghiba Birta, Grădinița PP8, Şcoala Gimnazială Aron Cotruș, Școala Gimnazială Ilarion Felea și Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan, precum și alte zeci de școli și grădinițe din județ”, a spus Florin Tripa, deputat PSD.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor