Florin Tripa îl acuză președintele CJA de incompetență

De Andreea Pintea
2Comentarii
Florin Tripa îl acuză președintele CJA de incompetență
„Aradul a primit de la guvern 5,5 milioane lei pentru asistență socială”, susține deputatul PSD de Arad, Florin Tripa.

Parlamentarul social-democrat, Florin Tripa, îl acuză pe președintele CJA, Iustin Cionca de incompetență în ceea ce privește finanțarea asistenței sociale.

„Observăm din nou că Marinel Cionca se află în fruntea Consiliului județean Arad doar pentru a încasa lunar o indemnizație de peste 21.000 de lei. Să fii președinte al CJA și să strigi de dimineața până seara că nu ai bani pentru asistența socială, după care să te trezești că de fapt banii au fost alocați de Guvern, înseamnă că habar nu ai ce se întâmplă în instituția pe care o conduci.

Îl informăm pe domnul Marinel, care e prea ocupat cu serbările câmpenești, că Guvernul României a alocat Aradului, din fondul de rezervă, 5,5 milioane de lei, dintre care 3,7 milioane de lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului și 1,8 milioane de lei pentru persoanele cu handicap. Așadar, banii există, doar Cionca nu a aflat de ei.

Când vedem cât de slab este acest președinte al Consiliului Județean Arad, nici nu ne mai mirăm că drumurile arată ca după război, că banii de investiții nu sunt cheltuiți și zac în buget de la un an la altul, că de doi ani n-a intrat un euro din fonduri europene în județul Arad sau că niciun leu din fondurile guvernamentale destinate drumurilor județene prin PNDL nu a fost cheltuit în această perioadă“, spune deputatul PSD Arad Florin Tripa.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor