„ Am sperat până în ultima zi, premergătoare expirării termenului depunerii candidaturilor pentru alegerile locale din data de 05 iunie, că rațiunea va învinge și că se va reveni la normalitate. Că se va lua hotărârea – de bun simț – ca alegerile locale să se desfășoare în două tururi, așa cum se întâmplă în mai toate țările civilizate. Am sperat că dacă nu au făcut-o aleșii, din varii motive, evidente, dacă nu a făcut-o executivul, o va face Curtea Constituțională. Până aseară nu s-a luat nici o hotărâre. Prin urmare, ținând cont și de sondajele preelectorale, care arată că atât partidele mici cât și, mai ales, candidații independenți, sunt clar dezavantajați de actualul model de vot, am luat decizia de a mă retrage din cursa pentru Primăria Arad, lăsând o șansă în plus celorlalți candidați. Deși știam că pornesc cu șanse mici în cursa pentru Primăria Arad, m-a emoționat atașamentul celor aproape 2000 de arădeni care mi-au acordat sprijinul lor pentru a putea candida, semnând pe listele mele de susținători… Lor le mulțumesc, în primul rând, și-i asigur de toată considerația mea, fără a-i îndemna să voteze pe unul sau pe altul dintre candidați, așa cum au făcut-o alți virtuali candidați care s-au retras din cursă înaintea mea. Arădenii au dobândit în sfertul de veac scurs de la revoluție suficientă experiență pentru a nu fi înșelați! Îmi pun toate speranțele însă, că vor vota un PRIMAR așa cum mi-am propus eu să fiu. Un primar care să iubească Aradul, dar, mai mult, să iubească ARĂDENII!” a declarat Florin Truţ.
Florin Truţ se retrage din cursă
Florin Truţ se retrage din cursă
Candidatul independent la Primăria Aradului, Florin Truţ, susţinut de către PRM, şi-a anunţat retragerea din cursă. Truţ spune că ar fi rămas candidat doar dacă alegerile s-ar fi desfăşurat în două tururi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Local
„Perla Munţilor Apuseni” este un adevărat colţ de rai, concentraţia de ozon fiind cea mai ridicată din România.
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
3
România
Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat, joi, la Sofia, că în urmă cu două zile a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria.
2
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!