Deși mai tot arădeanul are telefon mobil, în oraș se mai găsesc câteva cabine telefonice. Nici dacă ai avea nevoie să dai un telefon de la aparatul din cabină (presupunând că aparatul funcționează), nu prea ai putea să o faci din cauza mizeriei din interior. Nefiind folosite de ani de zile, cabinele telefonice s-au transformat în coșuri de gunoi și, implicit, în adevărate focare de infecție, pe lângă care trecem nestingheriți zi de zi. Atât „noi” – simpli cetățeni, fără putere de a îndrepta lucrurile -, cât și „ei” – cei care ar putea lua decizii care să schimbe situația, dar nu o fac.
O mostră de nepăsare care dăunează imaginii orașului. Dar cui îi pasă, cu adevărat, de Arad?
Focarul de infecție din cabina telefonică
Focarul de infecție din cabina telefonică
Încremenite în timp, cabinele telefonice din centrul Aradului s-au transformat în coșuri de gunoi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Local
Evenimentul va dura cel puţin 12 zile şi se va desfăşura, în premieră, în Piaţa Catedralei. Va fi şi roată panoramică.
1
Local
Jandarmeria Arad anunţă că lansează o nouă campanie de recrutare pentru şcolile de subofiţeri.
Local
O serie de servicii esențiale ar urma să nu mai fie taxate conform unei propuneri pe care intenționează să o facă viceprimarul Ilie Cheșa.
Advertorial
ADVERTORIAL. Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și a primăriilor din județ, de a atrage fonduri europene. Aradul este printre județele cele mai performate la acest capitol, al fondurilor atrase de administrațiile locale, iar cele conduse de primari PNL se detașează!
Citiți principiile noastre de moderare aici!