Fonduri epuizate pentru dezvoltarea fermelor mici

De Andreea Pintea
Fonduri epuizate pentru dezvoltarea fermelor mici
© Fermele mici se dezvoltă prin finanțări europene FOTO: FAN
Peste 6.300 de solicitări de finanțare au fost depuse de fermieri pe submăsura 6.3 din cadrul PNDR 2020.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că fondurile europene nerambursabile alocate sesiunii din acest an prin intermeidul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru dezvoltarea fermelor mici au fost epuizate înainte de data închiderii sesiunii.

AFIR a primit online 6.372 de solicitări de finanțare în valoare totală de 95.580.000 euro, în condițiile în care alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018 a submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” a fost de 47.790.000 euro. Sesiunea de primire a cererilor de finanțare a fermelor mici fost deschisă pe 1 august 2018 și avea prevăzut ca termen limită de depunere data de 31 decembrie 2018.

„Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin Planul de afaceri sunt obligatorii, pentru menţinerea sprijinului acordat, pe toată perioada Contractului de finanțare, respectiv perioada de implementare şi de monitorizare a investiției finanțate prin PNDR 2020. Am reușit până acum să acordăm sprijin financiar pentru mai mult de 25.700 de mici fermieri, care au solicitat finanțări de peste 160 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor exploatații agricole. Valoarea plăților efectuate până în prezent acestor fermieri este de aproximativ 123 milioane de euro”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !