Fost director găsit mort

Fost director găsit mort
Două persoane şi-au pierdut viaţa, în ultimele zile, la Arad, într-un mod care şochează opinia publică. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute o tânără studentă a fost ucisă cu bestialitate de un recidivist, la începutul acestei săptămâni un alt caz a captat atenţia tuturor.

Un bărbat, fost director la o firmă de asigurări din municipiu, a murit înecat, luni seara, în căminul de apă din curtea casei, unde a coborât pentru a repara o conductă de apă potabilă spartă.

Conform Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Arad, Ianos B., de 47 de ani, a coborât pentru a repara o conductă de apă spartă, el solicitând ajutorul unui vecin. Pentru că nu avea trusa de scule de reparat la el, vecinul a plecat câteva minute acasă, iar când s-a întors nu l-a mai găsit pe proprietarul casei.

„A fost căutat mai mult timp de familie, fiind găsit în cele din urmă mort, în apă, în căminul inundat. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele decesului”, a declarat Camelia Tuduce Berar, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Poliţiştii cred că bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe scara căminului inundat.

Din nefericire, bărbatul a căzut de pe scară exact în intervalul de timp în care vecinul său plecase după trusa de scule.

Orlando Toader



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !