Fostul premier croat a murit

Fostul premier croat a murit
Fostul premier croat a murit
CROATIA – Fostul premier croat Ivica Racan, care a orientat ţara pe drumul către aderarea la UE, a murit de cancer, sambata, relatează Reuters.

Racan a murit la spital, la vârsta de 63 de ani, a anunţat formaţiunea sa, Partidul Social-Democrat. Premierul suferea de un cancer la rinichi, descoperit în februarie, care s-a extins la creier.

Racan a fost supus la jumătatea lunii februarie unei ablaţiuni de rinichi stâng şi de uretră, care erau afectate de o tumoră, la un spital din Germania. Revenit în Croaţia, Racan a fost spitalizat din nou la 24 martie la Zagreb şi supus unei intervenţii pentru metastază.

Fostul şef al guvernului croat şi lider al SDP de 17 ani demisionase din funcţia de preşedinte al partidului, cu câteva luni înainte de alegerile legislative prevăzute la sfârşitul acestui an.

Racan a condus guvernul croat din 2000 până la sfârşitul anului 2003. El s-a remarcat mai ales prin eforturile încununate de succes de a scoate ţara din izolarea internaţională în care se afla din cauza politicii autocrate a primului preşedinte croat, Franjo Tudjman.

realitatea.net



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !