Fostul şef al Poliţiei este acuzat de furt calificat

62Comentarii
Fostul şef al Poliţiei este acuzat de furt calificat
ARAD – Gheorghe Ţica, fostul şef al Poliţiei Municipiului Arad, prins la furat de odorizante sub formă de brăduleţi într-un supermarket, este acuzat de procurori pentru infracţiunea de furt calificat.

Dosarul lui Ţica este în curs de cercetare, urmând să fie trimis instanţei, cât de curând. Reamintim că în luna septembrie 2009, fostul şef al Poliţiei Municipiului Arad, a fost surprins de camerele de supraveghere din incinta unui supermarket în timp ce-şi îndesa mai multe odorizante în şosete.

”A fost filmat de camerele de supraveghere. Am anunţat imediat jandarmii”, ne-au declarat agenţii de pază ai supermarketului la acea dată. Aceştia au mai povestit că jandarmii au stat cinci ore împreună cu Ţica pentru a-i lua declaraţii.

”Cinci ore au stat cu dânsul până au luat declaraţii. A negat. A spus că el a fost şeful Poliţiei. Că noi nu ştim cine e el. Că nu a furat nimic. L-am pus să-şi dea şosetele jos. Când le-a dat a crăpat până şi tencuiala de mirare, avea îndesaţi acolo brăduleţi mirositori pentru maşină şi abţibilduri cu logouri cu diferite mărci de maşini”, ne-au spus agenţii de pază ai hipermarketului.

I.C.

Taguri: , , , , ,


62Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor