Fotbalul la mare preţ!

De Daniel Scridon
2Comentarii
Fotbalul la mare preţ!
AJF Arad, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, implicată în proiectul „120 de ani de fotbal în Arad”.

Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea şi Răzvan Cadar, alături de preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, au prefaţat – într-o conferinţă de presă – evenimentele verii în sportul rege judeţean prilejuite de aniversarea „120 de ani de fotbal în Arad”.

Şapte competiţii

„Am demarat, la începutul acestui an, campania «120 de ani de fotbal în Arad», prin care am marcat desfăşurarea, în 1899, a primului meci de fotbal de pe actualul teritoriu al României. Continuăm acest proiect prin dezvoltarea fotbalului, în special al celui de masă. Dacă asigurăm baza fenomenului, dacă readucem entuziasmul pentru fotbal în rândul copiilor, al părinţilor, dacă dezvoltăm sportul de masă, sigur va veni şi performanţa” – a spus Sergiu Bîlcea, care a rămas plăcut impresionat de pasiunea şi atmosfera existentă la competiţia „Joacă fotbal în familie”, o (nouă) premieră în peisajul fotbalului arădean.

Apoi, preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, a trecut în revistă, cele şapte competiţii ale verii: „Dacă în primele cinci luni ale anului am organizat 12 competiţii juvenile, în perioada verii, între 1 iunie şi 1 septembrie, vom organiza alte şapte întreceri. Este vorba despre Campionatul Cartierelor, Cupa Firmelor şi Instituţiilor, Turneul Internaţional de vară, Cupa Aradului, Cupa Universitas, Cupa Satelor şi Campionatul de old-boys”.

Reţetă de succes

La rândul său, Răzvan Cadar a subliniat activitatea fotbalistică judeţeană: „AJF Arad este singurul din ţară care şi-a mărit numărul de echipe de juniori şi seniori, fiind organizator, în premieră naţională, a unor competiţii implementate, mai apoi, de FRF. Încercăm să încheiem parteneriate şi cu alte ramuri sportive, după reţeta de succes cu AJF Arad”.

Cireaşa de pe tort!

„Vicele” CJ Arad, Sergiu Bîlcea, îşi doreşte ca cireaşa de pe tortul acţiunilor prilejuite de aniversarea a „120 de ani de fotbal în Arad” ar putea fi darea în folosinţă, fie şi pe o arenă finalizată parţial, a stadionului UTA. S-ar putea întâmpla la finalul lunii august, când va fi lansată o carte şi va fi vernisată o expoziţie de fotografii dedicată istoriei fotbalului arădean.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor