FOTO | Sute de arădeni la parada de 1 Decembrie

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
73Comentarii
FOTO: Eugen Rogojan
FOTO: Eugen Rogojan
Sute de arădeni s-au strâns, sâmbătă dimineața, în fața Palatului Administrativ, pentru a asista la programul artistic și parada organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.

Seria de evenimente a început la ora 8:30, în Parcul Mihai Eminescu, acolo unde au fost depuse coroane de flori la Crucea Martirilor Unirii. Ceremonia militară și religioasă de la monument a început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului național al României, momente urmate de un scurt serviciu religios oficiat de Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți. Au fost depuse coroane de flori din partea autorităților locale și naționale, din partea diferitor asociații, partide politice și instituții de învățământ.

După ceremonia din Parcul Eminescu, în jurul orei 9:30, a început seria de momente artistice prilejuite de Centenarul Marii Uniri, pe platoul din fața Palatului Administrativ al municipiului. La fel ca în prima parte a zilei, momentul a început cu prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului național al României, de către corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, dirijat de Arhid. Asist. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean. Corul a fost urmat de elevi din județ, care au interpretat melodii patriotice, dar și de către familia Drăgan, care a oferit publicului un scurt colaj de câtece de țară.

Au fost rostite alocuțuini de către Florentina Horgea, prefectul județului Arad, care a transmis arădenilor mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, Ioan Tamaș, Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, care a transmis mesajul ministrului de interne Carmen Dan, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și Călin Bibarț, viceprimarul municipiului.

A urmat defilarea efectivelor și a tehnicii de luptă și intervenție aparținând detașamentelor Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”, Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Vasile Goldiș” Arad, Inspectorului de Poliție Județean Arad, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră, Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Totul, pe marșurile militare interpretate de Muzica Militară a Brigăzii 18 Infanterie „Banat” din Timișoara, aflată sub bagheta dirijorală a locotenentului Fănel Constantin.



73Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor