FotoClub Pro a adus la Arad ”NOROC! Artisti – Cosari”

Foto: C. Huțan
Foto: C. Huțan
ARAD. Muzeul de Artă Arad a găzduit, miercuri, vernisajul expoziției ”NOROC! Artiști – Coșari”, a fotografului Valentina Sarosi din Timișoara.

Expoziția ”NOROC! Artiști – Coșari” este un episod din Fototeca Bibliotecii Județene Timiș care aduce scriitorii în ipostaze unice, inedite, ciudate chiar, ținând cont de tema pictorialului – coșeritul.

Inedit este faptul că două din cele trei persoane prezente în fotografii nu au nimic comun cu această meserie. Unul din protagoniști este Gabriel Kelemen, dr. arte vizuale iar al doilea este Gheorghe Șfaițer, lector universitar dr., ambii desfășurându-și activitatea la Facultatea de Arte din Timişoara. Pentru ca totul să fie cât mai veridic a fost nevoie și de a treia persoană, Marcel Ciocan – un coșar autentic – care a furnizat echipamentul complet pentru pictorialul realizat în podul Bibliotecii Județene din Timişoara de către fotograful Valentina Sarosi. „Cu această expoziție am dorit să îmbinam ineditul și documentarul și să creăm fondul fotografic care să aibă impact asupra publicului și care să aibă în timp o valoare cu atât mai mare. Gândiți-vă cât ar fi valorat astfel de fotografii cu Eminescu sau alți scriitori clasici. Odată cu anul 2014 am amplificat circuitul Fototecii, în sensul că am deschis shooting-urile și înspre personalități din afara Timișoarei și pictorialele sunt vernisate la nivel național. Cel de aici va pleca spre Lugoj iar la București, la Clubul Țăranului Român a fost expus deja un alt pictorial care urmează să treacă la Muzeul Național al Literaturii Române. E vorba de un fel de rulaj național și, în timp, sperăm și internațional a unor pictoriale care nu s-au mai făcut până acum la nivel de Fototecă a unei biblioteci” – a precizat Tudor Crețu, managerul Bibliotecii Judeţene Timiș.

Cei care au luat cuvântul la deschiderea ineditei expoziții au fost Nelu Scripciuc- E.AAFR, A.FIAP, Hon MPC, președintele FotoClubPro Arad, Bujor Buda- președinte onorific al Asociației ”PRO URBE” –Asociaţie pentru Protecţia Patrimoniului Urban cât și sciitorul Vasile Dan , redactor șef al revistei ”ARCA”- revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale,muzică.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !