FotoClubPro, la Raliul Aradului

De Vasile Filip
FotoClubPro, la Raliul Aradului
Raliul Aradului a fost surprins până la cele mai mici detalii de către obiectivele membrilor FotoClubPro Arad.

ARAD. A fost o bună ocazie pentru membrii clubului arădean – carea au primit acreditare în acest sens din partea organizatorului să participe la eveniment – să-și îmbunătățească portofoliul personal. După cum bine știți traseul a cuprins zone cu obstacole, pe macadam, ceea ce a fost o adevărată provocare atât pentru piloți dar și pentru cei care au surprins evoluția lor în concurs, adică pentru fotografi.

Raliul Aradului este o competiție tânără, prima ediție făcând parte din Campionatul Național de Raliuri în 2009, însă acum, în 2014 face parte din calendarele internaționale FIA. După ce a contat de două ori ca etapă dublă în campionatele României și Ungariei, a trecut cu brio de inspecția oficialilor Federației Internaționale astfel că Raliul Aradului 2014 este inclus, la cea de a șasea ediție în Trofeul European de Raliuri.

„Raliul Aradului” este organizat și se desfășoară în conformitate cu Codul Sportiv Internațional FIA 2014 și anexele sale, cu Regulamentul Campionatului Național de Raliuri – Dunlop FRAS 2014, cu Regulamentul pentru Organiyatorii de Competiții FRAS 2014 și cu Ragulamentul Particular.

Dar să reamintim câștigătorii acestei etape.

• Clasament final Campionatul Național de Raliuri Dunlop:1. Edwin Keleti și Botond Csomortani cu Ford Fiesta; 2. Bogdan Marisca și Marc Banca cu Subaru Impreza R4; 3. Gergo Szabo și Karoly Borbely cu Mitsubishi Lancer Evo X.

• Clasament European Rally Trophy:1. Rashid Al-Ketbi și Karina Hepperle cu Ford Fiesta R5; 2. Sebastian Barbu și Sergiu Itu cu Mitsubishi Lancer Evo R4;

3. Janos Puskadi și Barnabas Godor cu Skoda Fabia S2000



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !