Dar pentru prof. Constantin Wunsch placheta oferită de organizatorii Galei Sportului Arădean 2014 – la categoria premiilor pentru întreaga carieră – reprezintă o încununare a unei munci de peste patru decenii în slujba sportului cu mingea la coş. Mai ales că le-a avut alături, la acest moment festiv, pe câteva din perlele descoperite de el, ajunse astăzi sub culorile Univ Goldiş ICIM. Cum se vede şi din fotografia de mai sus, unde prof. Constantin Wunsch este încadrat de Monica Brosovszky, Adela Mercea şi Ildiko Nagy.
Fotografie de tablou
ARAD. Prin mâna lui a trecut multe generaţii de baschetbaliste. Despre rezultate, premieri, distincţii şi aprecieri nu ne-ar ajunge o pagină de ziar să scriem.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!